Dezrădăcinare sau melancolie? Sau amândouă?

http://tweetyshor.wordpress.com/2010/01/27/dezradacinare-sau-melancolie-sau-amandoua/

În prima dimineață m-am trezit și pe la 9 am fugit pe străzi. Aerul rece aproape că nu reușea să intre în plămâni, iar fața toată îmi ardea de la gerul de afară. Și totuși nu era vânt, dar era soare, iar oamenii așteptau liniștiți, ca de obicei, autobuzele în stație. La colțurile străzii, se vindeau ghiocei, iar femeile erau toate elegante, cu ochelari de soare și unele cu fitze. Era atât de mare agitație, incât cu greu încăpeam pe trotuarul de pe Memo. Iar asta mi-a amintit de zilele de facultate și de cele în care alergam dupa troleibuz.

Am închis ochii pentru o clipă și în acea clipă mi-am dat seama cât de mult îmi lipsește tot ce inseamnă orașul ăsta nenorocit și cât de mult îl iubesc.

Cafenelele îmbâcsite de fum și trotuarele înguste pe care de multe ori nu poți să treci din cauza mașinilor. Sau străzile pietruite și înguste, cu clădiri care ai impresia că o să pice dintr-un moment în altul. Sau tramvaiul care te zdruncină că nu mai știi ce e cu tine. Sau standurile de covringi calzi din toate colțurile orasului.

Unii zic c=ăa sentimentul ăsta se numește dezrădăcinare, altii spun că e doar melancolie. Eu nu știu ce e, dar simt până în rărunchii inimii că îmi lipsesc toate lucrurile rele sau bune care mi se întâmplau în Cluj, că nu mă pot în totalitate împăca cu faptul că mi-am părăsit țara, că nu reușesc să înțeleg cum am ajuns să plec, să fug și să las în urmă locul care mi-a fost cel mai drag în viața asta: Clujul.