Medalion aniversar Vasile Pop
Ian 26th, 2010 | By ArtCluj.info | Category: Arte vizuale, Artişti, Event Calendar, toate| Ianuarie 27, 2010 | to | Ianuarie 31, 2010 |
(Sursa foto: ziarul Făclia)
Muzeul de Artă Cluj prezintă în perioada 27-31 ianuarie 2010 un medalion expoziţional cu ocazia aniversării a 75 de ani a pictorului clujean Vasile Pop.
Expoziţia va fi deschisă miercuri, 27 ianuarie începând cu ora 18.00 de către criticul de artă Negoiţă Lăptoiu la Muzeul de Artă.
“Cu un rar simţ al gestului esenţializat, a alcătuit şi ne-a restituit evocator tulburătoarea frescă a provocărilor necontenite care fixează existenţa sub semnul unor supreme idealuri, dar şi a asprimilor care ne încearcă rezistenţa. S-a dorit şi a devenit memorabil interpret al stărilor noastre de veghe, implicare, încîntare sau nelinişte, omagiind consumul de energie în demnitate, dăruire, stăruinţă în faptă pozitivă. Nimic gratuit, frivol, superficial. În tot ceea ce a pictat cu prolifică inspiraţie şi forţă transfiguratoare de real în etern universalizat a infuzat mult patos şi spirit interogativ, conştient că sîntem supuşi a trece purificator prin Vămile timpului, cum superb sună unul din ultimele sale cicluri picturale.” (Negoiţă Lăptoiu, în ziarul Făclia)



